Book2Let

Pe timpuri, cu multe veacuri in urma, anul nou incepea primavara, odata cu reluarea muncilor agricole.Si atentia oamenilor era indreptata spre zeul Marte, care pana a deveni zeu al razboiului, avea alta functie.La inceput el era zeu al agriculturii, protectorul vegetatiei.Prima luna a primaverii i-a fost inchinata anume lui.Pentru a-i castiga bunavointa, romanii aduceau in cinstea lui diferite ofrande, il slaveau in cantece si imnuri, organizau felurite ritualuri.In schimb el trebuia sa protejeze semanaturile, sa le fereasca de grindina, de furtuni si pasari.Numele lunii - Martius - s-a raspandit la multe popoare.Rusii numesc prima luna a prima luna a primaverii "mart", spaniolii "marzo", norvegienii "mars".Romanii ii zic MARTIE, MART, MARTISOR, MARTA, DOCHIA, CHIRDOSIA si GERMANAR.

Numele MARTISOR, care este un diminutiv al lui MART, vorbeste despre dragostea noastra fata de aceasta luna frumoasa, care vine sa ne trezeasca din somnul de iarna natura intreaga.Incep a curge la vale paraiasele, rasar brandusele, ghioceii, viorelele, incolteste iarba.Cu acest frumos cuvant a fost numit si acel suav suvenir, impletit din fire albe si rosii, p care obisnuim sa-l oferim pretenilor si cunoscutilor nostri si care a devenitun simbol al tineretii, dragostei, puritatii, credintei si sanatatii.

Prin traditie, primele, zece-douasprezece zile ale lunii marti sunt considerate ca fiind "zilele babelor","zilele babei Dochia(Odochia)","zilele babei Marta","zilele Chirdosiei".In perioada aceasta vremea este foarte instabila: se schimba brusc temperatura aerului, ploile alterneaza cu ninsorile.Parca ar veni primavara dar n-o lasa iarna.Cand ninge in martie spunem ca "baba Dochia isi scutura cojoacele".

Legenda spune ca Dochia a fost o baba rea si artagoasa.Ea avea o turma de oi si capre.Pe la sfarsitul iernii terminase nutretul si astepta sa iasa iarba, sa poate scoae turma la pascut.Intr-o zi ii porunceste tinerei sale nurori sa plece la padure si sa-i aduca fragi, ca tare ii era pofta.In gandul ei baba tragea nadejde ca nora va da de o pajiste inverzita si apoi va putea iesi acolo cu turma la pascut.Sarmana nora n-a avut incotro.A luat cosuletul si a pornit spre padure.Era frig si zapada cat vedeai cu ochii.Dupa o bucata e drum, iata ca da de o poienita unde ardea un rug, in jurul caruia sedea sa se incalzeasca doisprezece oameni.Erau lunile anului.Au poftit-o sa se apropie s au intrebat-o ce griji au facut-o sa umble prin padure pe o asemenea vreme.Si ea le-a spus necazul.Atunci unul din ei ii toarna in cos carbuni aprinsi.
-Mergi si-i du babei fragi.
Femeii nu-i veni deodata sa creada, dar cand s-a uitat in cosulet, era plin cu fragi frumosi.Cel care-i umpluse cosul era Martisor.
Daca a vazut baba fragii, n-a stat nicio clipa.Si-a imbracat toate cojoacele cate le avea si s-a pornit cu oile si caprele sale spre poiana cu fragi.Se lauda ca nu se teme de Martisor.Acela, indignat de purtarea batranei pastorite, e hotaraste s-o invete minte.O urmareste, dand cand ploaie, cand ninsoare.De ploaie incep a se ingrela cojoacele Dochiei si ea este nevoita sa le lepede unul cate unul.Cand l-a aruncat si pe cel de-al doisprezecelea, Martisor hop! si sloboade un ger.Baba s-a prefacut pe loc intr-o stana de gheata.

Legenda este plina de invataminte pentru cei aroganti, nesabuiti, nerabdatori si necumpatati.

Chipul Dochiei face parte din galeria personajelor mitice ale folclorului nostru.Prototipul ei poate fi gasit in chipul femeii atotstapanitoare, creat in epoca matriarhatului, cunoscut in mitologia tuturor popoarelor indo-europene sub diverse nume.

Din limbajul plugarilor transpare si denumirea de GERMANAR, care provine din verbul "a germina" - a incolti.

In incheiere, "Sfarsitul iernei" de Vasile Alecsandri:

S-a dus zapada alba de e intinsul tarii,
S-au dus zilele Babei si noptile vegherii.
Cimpia scoate aburi; pe umedul pamant
Se-ntind carari uscate de-al primaverii vint.

Lumina e mai calda si-n inima patrunde;
Prin ripi adanci zapada de soare se ascunde.
Piraiele umflate curg iute, sopotind,
Si mugurii pe creanga se vad imbobocind.

O, doamne! iata-un flutur ce prin vazduh se pierde!
In campul vested iata un fir de iarba verde,
Pe care-ncet se urca un galbin gindacel,
Si sub a lui povara il pleaca-ncetinel.

Un fir de iarbga verde, o raza-ncalzitoare,
Un gindacel, un flutur, un clopotel in floare,
Dupa o iarna lunga s-un dor nemarginit
Aprind un soare dulce in sufletul uimit!

_
foto credit: arhiva personala si desenatori.ro