Fetita cu chibrituri - Hans Christian Andersen
{Read the english version here, by clicking this text}
Era un ger de crapa pietrele; incepuse a ninge de dimineata; acum era pe inserate; aproape se inopta si noaptea era cea din urma in anul acela.
Prin viscolul cel mare, pe gerul cumplit, o biata fetita ratacea pe o strada.Era cu capul gol si cu picioarele goale.Avusesea ea niste pantofi, cand plecase de acasa dimineata, niste pantofi vechi pe care ii purtase mama ei, si care ii erau din cale afara de mari.De aceea, i-a si scapat din picioare, cand a trebui sa fuga din calea unor trasuri care veneau in goana; dupa ce-au trecut trasurile, ea s-a apucat sa-si caute pantofii.Un strengar de baiat insa o luase la sanatoasa, invartind un pantof intr-o mana, si razand in gura mare; celalalt pantof ii fusese strivit de trasuri.
Sarmana fetita nu mai avea cum sa-si apere piciorusele care se invinetisera de frig.Ducea niste chibrituri in sortul ei vechi si mai avea in mana si un pachet.In ziua aceea insa, cum era ajunul Anului Nou, toata lumea era grabita; apoi, pe asa o vreme rea, cine s-ar mai fi oprit sa ia seama la fetita care-ti facea mila cu aerul ei rugator.Ziua era pe sfarsite si ea nu vanduse nicio cutie cu chibrituri; nimeni n-o miluise nici macar cu un gologan.Tremurand de frig si de foame, ratacea din strada in strada; parea icoana celei mai negre mizerii.Fulgi mari de omat cadeau pe buclele blonde ale parului ei revarsat pe umeri.Toate ferestrele sclipeau in lumina; de la toate casele un miros placut se raspandea, acela de gasca fripta, pregatita pentru masa de seara.Dupa ce, in zadar, a mai cautat sa imbie pe unul si pe altul cu cate o cutie de chibrituri, nefericita copila si-a gasit un adapost la un colt, intre doua case, dintre care una era mai inalta ca cealalta.
Rupta de oboseala, s-a ghemuit acolo, punandu-si picioarele sub ea, dar era zgaltaita de frig, ii clantaneau dintii in gura si, cu toate astea, nu cuteza sa se duca acasa.Nu castigase niciun gologan si de buna seama, ca tatal sau avea s-o bata.De altfel, si in cocioaba lor saraca era frig ca si afara, acoperisul spart, vantul patrundea in voia lui, iar soba deloc.
Manutele fetei intepenisera.
"Dar, daca as scoate eu un chibrit, un singur chibritel!... Nu cred ca tatal meu are sa bage de seama.L-as scapara, si mi-as incalzi degetele!"
Zis si facut.Scapara chibritul, care pe data a si luat foc.Si, ce flacara frumoasa.Isi atinea mainile in dreptul flacarii.Deodata i se paru ca se gaseste langa o soba de tuci impodobita cu alamuri, ca focul palpaia si raspandea o caldura dulce.Fetita vroia sa-si intinda picioarele ca sa le incalzeasca, dar chibritul s-a stins pe neasteptate; soba s-a facut nevazuta, si copila s-a trezit stand acolo in frig, si tinand in mana un betisor pe jumatate ars.
Mai scapara un chibrit; lumina se lipi de un perete si peretele se facu straveziu.Fetita a putut sa vada ce se petrecea in odaia pe care o inchidea peretele.Masa era pusa.Fata de masa era alba, curata si straluceau pe ea farfuriile de portelan.Drept in mijloc, pe o farfurie mare, o gasca fripta intreaga, cu cartofi prajiti imprejurul ei; si ce sa vezi?Fara de veste gasca prinde a se misca, si a veni inspre fetita cu un cutit si o furculita infipte in pieptul ei.
Dar, ce folos? Chibritul s-a stins, totul iarasi s-a facut nevazut si in fata fetitei n-a mai ramas decat peretele rece si umed.
Copila scapara al treilea chibrit.Se vazu dusa langa un pom de Craciun, mult mai frumos decat cel pe care-l vazuse ea prin geamul usii la casa unui negustor bogat cu un an inainte.
Pe crengile verzi erau aprinse mii de lumanari in toate culorile.Mai atarnau bomboane, jucarii aurite si toate minunatiile!...
Se stinse chibritul, pomul paru ca se inalta la cer iar lumanarile lui par a fi stele, una din ele se desprinde si cade pe pamant, lasand in urma o dunga de foc.
"Are sa moara cineva" isi zise fetita.Batrana ei bunica, singura fiinta care o iubise si o mangaiase si care era moarta numai de putina vreme, ii spusese ca atunci cand vezi o stea cazand, un suflet se ridica in locul ei la cer.
Mai scapara un chibrit, se facu o lumina puternica si in fata fetitei se ivi batrana bunica: hainele ei pareau de flacari, fata ei era blanda si plina de bunatate.
"Bunica, bunica ia-ma cu tine, striga fetita.Oh! Si tu ai sa ma parasesti cand se va stinge chibritul; ai sa pieri si tu cum au pierit soba cea calda, gasca fripta si pomul de Craciun. Ramai, ramai, te rog, mai stai, sau ia-ma cu tine".
Apoi fetita aprinse al cincilea chibrit, si altul si, in sfarsit, pachetul intreg, ca sa poata vedea cat mai multa vreme pe bunica ei cea buna.S-a facut o lumina mai stralucitoare decat luciul de luna.Bunica nu mai era zbarcita si incovoiata ca atunci, cand parasise pamantul; era schimbata, intinerita si frumoasa.Apuca pe nepotica ei in brate, si, luandu-si zborul prin vazduh, a inaltat-o sus, sus, intr-un loc unde nu era nici frig, nici foame, nici amaraciune; acolo era scaunul lui Dumnezeu.
Si, cu toate acestea, a doua zi, trecatorii gasira acolo, in colt, trupul intepenit al fetitei, dar obrajii ei erau rumeni si parea ca surade nefericita copila; murise de frig in timpul acelei nopti care adusese pentru atatia altii bucurii si placeri.
Tinea in mana inclestata resturile unui pachet de chibrituri.
"Ce proasta a fost!... zise unul fara inima; cum a putut ea sa-si inchipuie ca niste chibrituri au s-o incalzeasca?..." Altii au plans mult langa ea, fiindca ei nu stiau ce lucruri frumoase vazuse fetita in noaptea de Anul Nou si nu intelegeau ca, daca ea suferise mult, gusta acum in bratele bunicii sale cea mai dulce fericire.
